

Atenție, nu ne jucăm cu substanțele! Chimia ne înconjoară, iar studenții Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii ne-au prezentat cele mai inovative tehnologii chimice. Prima ediție a acestui eveniment a adus în scenă companii din industria farmaceutică, industria materialelor de construcții, organizații din domeniul mediului și nu numai în Rectoratul Universității Politehnica din București, unde au fost primiți cu brațele deschise amatorii de chimie de orice vârstă. Și pentru că nu puteam petrece altfel timpul, cei mai străluciți studenți ai Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii au realizat un spectacol de experimente chimice în fața Rectoratului.

”Uniunea Europeană gestionează aproximativ 17% din vânzările din industria chimică globală, a declarat Rectorul Politehnicii, Mihnea Costoiu. Vorbim despre peste 565 de miliarde de Euro și de milioane de locuri de muncă la nivelul întregii Uniuni. Este o oportunitate deosebită și un context extraordinar pentru cei care chiar doresc să își construiască o carieră potrivită pentru cerințele viitorului. De aceea ne-am propus ca acest eveniment să reprezinte o experiență unică pentru cei interesați de acest domeniu de viitor, o experiență care să includă experimente spectaculoase, prezentări informative și oportunități care chiar pot ajuta tinerii să își construiască un viitor profesional competitiv. Iar partenerii noștri invitați la eveniment sunt exact acele companii care definesc industria despre care vorbim.
Mihnea CostoiuRector Universitatea POLITEHNICA București